Distribuie

Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR)
Toţi părinţii vor să ofere ce este mai bun copiilor lor. Este dreptul părintelui să aleagă ce tip de educaţie vor avea copiii lui. Tot el, părintele, ştie că Dumnezeu este prietenul şi sprijinitorul care nu dezamăgeşte.
Sursa: Textul programatic al APOR

Mihaela Barbus
“Orice părinte doreşte să îşi înzestreze copilul cu tot ce are nevoie ca să fie fericit. Ştie că trebuie să îl pregătească pentru momentele în care va trebui să se descurce singur şi încearcă să îl întărească suficient de mult ca să facă faţă greutăţilor.
Nici un părinte nu se gândeşte să lase biberonul lângă pătuţul copilului pentru a-i lăsa libertatea de a alege sau refuza să se hrănească, sau să îl lase să se îmbrace cum vrea la o vârstă la care nu ştie cum se poate apăra de ger sau de caniculă. În plus, îmbrăcămintea și hrana vor fi cele obișnuite în locul în care trăiește copilul, și aceasta nu va împiedica diversificarea ulterioară a alimentației și stilului vestimentar. Când un părinte ia aceste decizii, nu înseamnă că îi interzice copilului să facă alegeri, ci că îl educă până când are destule elemente ca să aleagă spre binele lui.
Dacă părinţii înţeleg că au o responsabilitate în alegerile pe care le fac copiii în domenii relativ lipsite de importanţă, e foarte greu de înţeles cum de o minoritate (sonoră, ce-i drept) nu doar că îşi închipuie că îşi ajută copiii dacă îi lasă dezarmaţi tocmai în ce priveşte cultura religioasă, dar mai şi vrea să impună aceiaşi atitudine şi majorităţii.”
Sursa: http://inliniedreapta.net/10-motive-pentru-care-este-necesar-sa-se-invete-religia-scoli/

Prof. Univ. Dr. Lucreția Vasilescu
“Este foarte important să arătăm și poziția subiecților educației religioase în problema aflată în discuție. Copiii s-au pronunțat, în sondajele date publicității, într-o manieră covârșitoare, în favoarea orei de Religie, apreciind importanța ei și considerându-o plăcută (98 % în ciclul primar și 83% în ciclul liceal)”
Sursa: Cultură și religie. Statutul religiei și instrucția școlară, Ed. Universității din București, 2009

Distribuie