Distribuie

Ora de religie si intoleranta religioasa

Constantin Cuciuc
„În domeniul religios, prin toleranţă se înţelege îngăduinţa, permisiunea, acceptarea ca ceilalţi să creadă
altfel decât noi. Tolerăm când nu constrângem, nu obligăm, nu practicăm prozelitismul”
Sursa: Toleranța religioasă, Editura „Conștiință și libertate”, Colecția „Libertate religioasă”, București, 2000

Prof. Univ. Dr. Lucreția Vasilescu
Principala acuzație, care răzbate ca un fir roșu materialele publicate de către criticii religiei, este promovarea intoleranței. Pentru început, ne punem problema: cum ar putea fi intolerantă o credință (am numit-o pe cea ortodoxă), care dintru început propovăduiește dragostea de Dumnezeu și de semeni drept poruncă primordială?
Și care a și ilustrat, în cazul concret al poporului român născut creștin, prin șiruri întregi de exemple vii, conviețuirea pașnică, bazată pe respsect, față de alte nații și religii.
Sursa: Cultură și religie. Statutul religiei și instrucția școlară, Ed. Universității din București, 2009

Despre intoleranta fata de deviatiile de natura sexuala

Prof. Univ. Dr. Lucreția Vasilescu
“Pregătit deja de societate spre a deveni o mașină vorbitoare, reprimându-și orice aplecare spre spiritualitate, omul postmodern devine și o mașină de sex. A dispărut iubirea romantică, s-a anulat tandrețea, iar despre flirt sau purtarea curtenitoare abia dacă-și mai amintesc cei mai în vârstă. Faptul de a păstra curăția trupească până după Taina Nunții a ajuns o raritate; astăzi se încurajează chiar coborârea vârstei de început a vieții sexuale, prin înseși cursurile de educație sexuală din școli sau prin distribuția de materiale contraceptive. Libertinajul, perversiunile sau homosexualitatea au ajuns să fie considerate firești.
Copiii de azi, încurajați de la vârsta pubertății să trăiască primele experiențe sexuale, se înscriu, adesea, în coordonatele descrise mai sus. Iar manualele de Religie sunt acuzate de intoleranță pentru că promovează o învățătură nepervertită, care îl formează pe copil în spiritul deplinei armonii trupești și sufletești.
În chestiunea delicată a sexualității, putem afirma chiar contrarul: manualele de Religie exprimă maxima formă de compasiune și toleranță față de toți cei căzuți în păcate, arătându-le acestora șansele reale ale întoarcerii lor la Hristos, care-i primește cu bucurie pe toți cei ce vin la El cu pocăință.”
Sursa: Cultură și religie. Statutul religiei și instrucția școlară, Ed. Universității din București, 2009

Arhim. lect. dr. Vasile Miron
“Pentru a învinge obsesiile şi aberaţiile devenite patologice astăzi, pentru a putea converti energiile în puteri creatoare de valori, pentru a salva de la degradare şi a reconstrui omul, persoana umană creată „după chipul lui Dumnezeu”, trebuie să avem conştiinţa că în noi conduce spiritul şi nu trupul, un complex biologic, care e slăbănogit şi pervertit”
Sursa: Studii de teologie liturgică și de educație religioasă, E.I.B.M.B.O.R., București, 2005

Distribuie